Heraldica e un subiect dificil. Chiar si pentru specialisti. Dar heraldica la vedere, chiar daca pentru privitorul de rand, ramane o curiozitate placuta. Scriu insa acest post in urma unei solicitari primite pe mail.
Conform descrierilor de specialitate emblema heraldica purtata, de obicei, la piept, indica apartenenta persoanei la o casta profesionala, la un club sau, asa cum se intampla odata, unui arbore genealogic.
Heraldica, ca orice alta stiinta, si-a format de-a lungul timpului rigorile si principiile sale interne. Primele manifestari de gen au avut ca si camp de desfasurare, evident, confruntarile militare. Fiecare cohorta romana, iar mai tarziu fiecare regiment au fost insemnate conform "specificatiilor tehnice", folosind, de obicei, elemente alegorice sau simboluri: vultur, urs, sabii incrucisate, creneluri de cetate, coifuri stilizate, steaguri, etc.
Vechii mercenari, odata retrasi la vatra, au adus cu ei atat prada, cat si insemnele militare. Le-au pastrat cu mandrie si le-au etalat, prin individualizare, la specificul familiei nou formate. Sunt reguli ce se pastreaza de sute sau, in cazuri rare, de mii de ani.
Odata cu reunirea dintre Casa de Hanovra si monarhia britanica, la inceput de secol XVIII, "drepturile" de patentare ale heraldicii afisate pe vestminte au fost cedate celei din urma. Regulile vasalitatii respectate in cele mai mici detalii.
In epoca moderna, traditia a fost reluata incepand cu 1906, la Academia Militara Britanica, pe atunci sub conducerea lui Alfred Scott-Getty
Da, actualele familii nobiliare, au la baza, in radacina lor "dinastica" cel putin un talhar celebru sau un pirat de vaza. Cu multe prazi si omoruri savarsite. Familia Rinaldi (Monte Carlo) se si mandreste cu asa ceva. Iar cel putin un element legat de piraterie se regaseste si astazi in blazonul familiei.
Spre vremurile noastre, blazoanele au inceput a fi executate pentru a identifica pe "valorosii" studenti sau absolventi de mari universitati: Yale, Cambridge, Stanfford, etc. Fara ecusonul la vedere cusut de partea frontala a blazerului, fratiile americane ar fi fost parca mai sarace. Iar lumea americana parca mai saraca in lideri de mucava.
Blazonul cusut la vedere face parte din codurile de transmis la un anumit nivel, in contexte bine definite. Asa ceva nu se poarta in tinuta de fiecare zi.
Exceptie, pentru adeptii accesoriilor de gen, fac insignele metalice turnate, cu reprezentarea castei profesionale de care apartii: avocat, medic, magistrat, farmacist.
Zaresc, in ultima perioada, aceasta manifestare si la nivel de corporatie: oamenii sunt "marcati".
Repet - tine de alegerea fiecaruia purtarea unui astfel de insemn. Unii sunt mandrii de apartenenta la una din castele profesionale sau la o companie, in postura de angajat. Altii sunt dezamagiti de astfel de apartenente. La urma urmelor, cel din fata ta va stii dintotdeauna despre tine ceea ce tu ii comunici.
Faptul ca etalezi, in plus, o insigna metalica, cu insemnele specifice, nu face decat sa sporeasca increderea privitorului. Multi sarlatani speculeaza de secole acest aspect.
Am zarit deunazi un invitat la vernisajul unei expozitii purtand un blazer cu un blazon cusut. Mi s-a parut interesant si l-am abordat. Un foarte placut partener de conversatie si un personaj absolut cizelat. Dar fara a etala blazonul vreunei case regale sau apartenenta la vreun club. Cumparase acest blazer pentru ca ii placuse. A procedat gresit sau corect?
Vernisajul unei expozitii, ca si multe alte intamplari din contextul diurn uzual, nu au legatura cu a-ti etala insemnele de gen.
Ex-officio: apropo de vernisaj. N-am putut sa nu remarc aceeasi veche poveste: vernisajul aduna oameni. Mare parte, cam de aceeasi factura: alti pictori, critici, designeri, oameni de arta sau stiinta interesati de fenomen, in principiu, oameni de o cultura vasta, eruditi, multi, spre nivele greu de atins. Si totusi, intre acestia, nici un cumparator de arta. Ei sunt decorul, in contextul dat. Decorul vorbitor si trecator.
Cumparatorii sunt altii, dintotdeauna. Oameni de o calitate indoielnica, de o moralitate inexistenta, cu un trecut dubios, avand "in radacina" familiei, cel putin un talhar. Coalizati in nuclee, formeaza demult, la nivel de natiune, puterea si autoritatea. Ei sunt cumparatorii de arta, de haine scumpe si de imobile impunatoare. De secole. Iar morga existenta, cea comunicabila uman publicului larg, si-au dobandit-o de la noi - "criticii de arta", "pictorii" - prin mimetism.
Odata cu afirmatia de fata, propun, domnilor, sa nu ne mai ascundem dupa blazoane, cusute sau necusute pe piept, dupa epoleti sau insigne prinse cu gravitate la rever. Propun, la schimb, eleganta, nedisimulare si asumare de conditie. Fie ea si mai putin curata.
De acord. Blazonul, cel spiritual - desigur, trebuie sa si-l creeze fiecare individ prin etica, estetica si actiunile sale. In fond, nu e meritul nimanui ca s-a nascut intr-o familie regala sau a imbratisat o anumita cariera. Acestea sunt doar premisele, potentialul. Important e ce faci cu el.
RăspundețiȘtergere