luni, 16 august 2010

Haine ieftine

Da. Haine ieftine si bune. Nu e cu strigare. Nu e licitatie. E doar un fapt care se intampla in Romania de ani buni, departe de ochii celor care ies la cumparaturi "in centru".


In campania "made in Romania", Simona Hulber sustinea ca cele mai bune camasi sunt fabricate in companiile noastre textile. Nimic mai adevarat. Suntem recunoscuti in Europa pentru productia de foarte buna calitate in domeniul textil. Includ aici vestimentatia masculina.

Unde si mai ales cum se intampla toate acestea? Avem lohn-uri. Mai peste tot. Asta insemnand ca marile case, cu sau fara materia lor prima, isi produc materiile finite la noi. Pentru ca totul sa para in ordine exista si o serie de inginerii financiare, specifice lohn-ului, ce permit fabricantului sa scoata produsul finit in afara tarii, la export, pe bucati, eludand astfel taxe si impozite la vedere, aplicate produselor finite.

Sa revenim la subiectul ce ne intereseaza: unde se gasesc aceste fabrici cu produsele lor la preturi foarte mici? Intr-o serie aleatorie: Braila - camasi, pantaloni, Focsani - costume, pantaloni, camasi, pardesie, paltoane, tinute casual, veste, sacouri, Buzau - pantofi, camasi, pantaloni, SF. Gheorghe - pantaloni, costume, Satu Mare - costume, pantaloni, pardesie, etc. Lista e lunga si absolut cuprinzatoare.

Nu invoc in postul de fata industria locala, in mod particular. Incerc doar sa subliniez ca iti poti procura de la poarta acestor fabrici, la preturi de nimic, colectia de anul viitor - caci se coase anul acesta pentru anul viitor. Aceleasi produse le vei regasi in vitrinele magazinelor de pe mapamond la preturi prohibitive, timp de un sezon, dupa care, mare parte vor poposi pe rafturile magazinelor de tip outlet, la un pret nu foarte deosebit de cel initial, de la poarta fabricii.

Cam asta ar fi circuitul hainelor in natura.

Cazul practic de astazi: Focsani. Un oras de provincie linistit. Acolo am invatat prima data ca o pereche de pantaloni de la Benetton nu costa mai mult de 50 RON. Si asta se intampla de multi ani.

Am sa iau, pentru exemplul de fata patru locatii distincte, pentru a te orienta in spatiu: Rosca Conf - o fabrica locala cu veche traditie, magazinul grupului Sorste, magazinul Pandora (nu va lasati pacaliti de prezentarea din site - au si haine pentru barbati) si magazinul Moditalia - da, cel de pe Calea Victoriei, undeva langa Pizza Hutt, isi produce hainele la Focsani.

Cu ce va ajuta informatiile de fata - in primul rand va ajuta bugetul. Un costum, la poarta fabricii - repet, cusut pentru export - costa intre 150 si 300 de euro in echivalent RON. Camasile costa intre 10 si 20 euro, pantalonii - 15 euro. Si lista bucuriilor e lunga.

In plus, faceti o excursie in Vrancea. Au de toate; campie, deal, munte, plaje la Siret si Putna, cascada Putnei, liniste, oameni primitori, vinuri alese, haine ieftine.

Si nici doamna de langa tine nu va ramane cu garderoba neprimenita. Un ultim experiment de acest, gen a adus unei doamne un portbagaj plin cu noua colectie, pe care, insumat, nu a dat mai mult de 900 RON. Iar pieselor vestimentare le-am pierdut sirul pe undeva pe la numarul 15.

Vei spune, din comoditatea fotoliului, ca locatia e cam departe, ca iti place sa cumperi de aici, din Bucuresti. E in regula.

Invatand ca nu pretul face haina, m-am avantat de ceva vreme si in tumultosul Bucuresti spre a cauta ce am gasit decent si ieftin la poarta fabricilor din tara. Si am gasit, dupa indelungate cautari. Pe locatii precise. Lista o am in buzunar.

Dar asta e o alta poveste. Stai pe-aproape.

Vei invata exact cum sa intorci balanta in favoarea ta: cu haine de foarte bun gust pe tine si cu banii in buzunar.

16 comentarii:

  1. "Nimic mai departe de adevar." ? In alta ordine de idei e un pont bun articolul asta tinand cont de situatia financiara precara din prezent. Pe cand articolul cu vestimentatia adecvata pentru o nunta (fara prea mari pretentii dar nici la cort in mijlocul strazii) in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, nimic mai departe de adevar: camasi de o calitate ireprosabila sunt cusute in fabricile din Braila, Piatra Neamt sau Barlad. De multi ani.

    Vine si postul despre tinuta adecvata pentru petrecerea de nunta cat de curand. Saptamana aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  3. OK, dar eu nu inteleg ceva.

    Sa zicem ca doresc sa profit de acest pont si merg in Focsani (pentru ca acolo imi e mai la indemana). Cum se procedeaza, daca sunt in cautarea unui costum si a catorva camasi? Pur si simplu merg la poarta si zic: Ma intereseaza aia, aia? Au si magazin de desfacere (banuiesc ca nu...)?

    Sau e mai complicat? E nevoie ss cunosti pe cineva in interiorul fabricii, in prealabil, sau oricine merge acolo poate cumpara diverse produce?

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare fabrica din cele enumerate are un magazin de prezentare, la poarta unitatii de productie. Cu vanzare, bineinteles.

    In lipsa unui localnic pe post de ghid, un gps te poate directiona conform adreselor din link-urile indicate.

    Daca nu merge nici asa, te conduc eu intr-un week-end :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Asadar au magazin. Am inteles, multumesc. Ma descurc sigur sa le gasesc, exista adrese de contact pe site-urile mentionate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu placere. Bafta la achizitii!

    Nu uita de sfaturile postate pe blog - hainele achizitionate trebuie sa-ti spuna o poveste frumoasa ca sa-si merite pretul.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nimic mai departe de adevar = o minciuna sfruntata , iar din text reiese tocmai inversul , si anume : in Romania exista fabrici din industria textila care ofera produse la o calitate foarte buna . :) la asta intentionasem sa atrag atentia .

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc. Ai dreptate.

    Se corijeaza. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Unde este fabrica in Focsani? Imi puteti da o adresa?

    RăspundețiȘtergere
  11. Fabricile mentionate de mine au adresele in sectiunea contact a fiecarui site spre care am facut link.

    Nu am spus ca exista o fabrica special dedicata Benetton, dar cei de la Rosca Conf, spre exemplu, cos haine pentru parteneri externi de renume: Naf Naf, Chevignon, Topman, Dressman, Benetton, etc.

    Ai si in Adjud (nu stiu exact daca mai functioneaza la ora actuala) o fabrica de tricotaje ce lucra cu mare succes pentru Dockers si Levi Strauss, acum ceva vreme. Acolo vei gasi si lenjerie intima - chiloti si tricouri - de foarte buna calitate.

    RăspundețiȘtergere
  12. Salut Cezar,

    dupa cum ne-ai spus, am fost la Buzau sa caut firmele de textile. Am gasit vreo doua in zona industriala a Buzaului, dar acestea n-aveau magazine de desfacere. Imi poti spune alte firme in Buzau care au si magazine de desfacere?

    O zi buna,
    Eugen

    RăspundețiȘtergere
  13. Salut Eugen,

    Pentru Buzau nu am locatii precise despre fabrici de gen, dar te pot directiona pentru incaltari de buna calitate la Mopiel, Ramnicu Sarat.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cezar, spune-mi te rog daca ai idee, sambata sunt deschise magazinele din Focsani? Sa nu facem 500km dus intors si sa nu ne bucuram de o zi de cumparaturi. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  15. In principiu, programul acestor magazine este pana la ora 14, sambata. Duminica este inchis peste tot.

    Cea mai buna solutie ar fi un telefon dat in avans la fabrici. Gasesti datele de contact pe site-urile indicate de mine.

    RăspundețiȘtergere
  16. Genial post. Cunosc lume de conditie buna si foarte buna ce prefera ca la un pret de Iasi-Bucuresti-Iasi sa faca un scurt ocol pe la Braila, pt mine celebrii Braiconf. Daca limitele deontologiei permit: cum sunt pe piata vazuti cei de la Braiconf.

    LEgatura lor cu ei este din clasa a-9-a, acum multi ani, si prim camasa "scumpa" cumparata de la ei, ce pana anul acesta am purat-o, urmandu-si firescul drum sa fie "donata" tatalui meu :)

    RăspundețiȘtergere