luni, 9 august 2010

Old vs. Young sau garderoba lui Ceausescu

Imi place, din cand in cand, sa merg cu trenul. E un obicei care imi arata, uneori, intamplari si oameni interesanti. Ba si destine.

De data asta am privit de departe. Si am vazut asta.


Nu m-am mirat atunci cand domnul a inceput sa povesteasca despre perioada interbelica si despre regimul Antonescu. Frumoase povesti. Si mai frumos gestul de a nu-si scoate sacoul, nici macar atunci cand temperatura crescuse simtitor.

Si am stat si am sapat in memorie, unde n-am gasit din prima incercare, o imagine asemanatoare. Basca, mai ales basca. Unde o mai vazusem......?

In cele din urma mi-a rasarit in fata ochilor si imaginea cu pricina. Iar apoi, inevitabil, intrebarea. Omul acesta din Scornicesti, ne-a influentat chiar si garderoba, vreme de peste 40 de ani??



Raspunsul e categoric, da. Curiozitatea mi s-a dus si mai departe incercand sa descopar surse despre garderoba lui Ceausescu. Nu le-am gasit foarte departe. Au, cumva, picanteria unor povestiri din vremuri imemoriale.

Iata ce spune Suzana Andreias despre garderoba "celui mai iubit fiu al poporului" si a consoartei sale.

"Era o camera plina de dulapuri, relateaza fosta menajera, bagate in perete si pe dreapta, si pe stanga, si in mijloc. Asta era garderoba lor comuna. In dulapul din dreapta isi tinea Ceausescu hainele.

Acestea erau asezate pe compartimente: costume (in jur de 20 de perechi, n.n.), scurte imblanite, paltoane, pardesie, fasuri din astea mai scumpe, caciuli, sepci, pulovere, pijamale, maiouri, indispensabili."

Hainele lui Ceausescu erau facute la comanda, intr-o croitorie numita "La Demetriade", unde se lucrau haine si pentru alti "fruntasi" ai partidului si statului. Intotdeauna doi croitori ii coseau lui Ceausescu hainele: Voicu si Culae. Ei veneau la "client" acasa, ii prezentau modele din reviste straine, iar modelul ales de el devenea in scurt timp costum. Rebuturile erau refuzate, la fel ca si camasile calcate prost sau hainele primite cadou.

Isi facea pantofi in ton cu costumul, iar toamna, iarna, purta numai pantofi negri. Primavara, cand se imbraca cu costume deschise, punea pantofi maro, bej, gri, in functie de haine. Cum avea costumul, asa avea si pantofii si ciorapii. Nu se imbraca in acelasi costum doua zile la rand, ci cu altul de fiecare data. Dar daca-i placea unul mai mult, se imbraca din nou cu el peste o saptamana. Pe cel purtat cu o zi in urma il lasa pe un umeras, unde-si punea pantalonii, haina, camasa, ciorapii, pantofii dedesubt. Pe urma venea croitorul lui, Voicu, le strangea si le lua la spalatorie, unde era si un mic atelier de calcatorie. Daca trebuiau curatate, le dadea la atelier, acolo unde se lucrau. Acolo le spala chimic, cu neofalina."




Hainele de vanatoare se pastrau separat, pasiunea lui Ceausescu masurandu-se si in numarul costumelor vanatoresti. Acestea erau impartite pe trei categorii - groase, mai putin groase si subtiri.

Ceausescu nu cobora niciodata in halat sau papuci, cobora imbracat de plecare. Chiar si duminica cobora in haine de casa: pantaloni de stofa gri sau bej, sanda la culoare"

"Cand pleca in delegatii, Ceausescu isi alegea singur hainele, de la costume la batiste. Nu se imbraca in acelasi costum doua zile la rand, ci cu altul de fiecare data"

Ceausescu purta numai camasi albe, doar din matase naturala, care erau ambalate si asezate in cutii speciale. La fiecare dintre cele 20 de perechi de costume avea cate o cravata asortata.

Puloverele se faceau in tara, la fel ca si camasile, Fabrica de textile din Timisoara detinand monopolul pe camasile "tovarasului". Cand plecau in delegatii peste hotare, la fiecare ambasada exista un functionar care avea ca sarcina "de serviciu" prezentarea de cataloage si reviste de moda celor doi inalti oaspeti. Dupa ce fiecare isi alegea modelul preferat, "curierul" le achizitiona din magazine, intotdeauna de marca. Pretul il plateau tovarasii contribuabili."

Am stat apoi si am pus in balanta povestea imaginata de mine, a batranelului pe care l-am pus sub lupa vreme de peste 100 de km. Varsta il plaseaza ca si adolescent, tanar elev probabil, in perioada interbelica, zona a vremii in care vestmintele masculine ating forme din cele mai elegante. Urmeaza razboiul, iar apoi, pe rand, Petru Groza, Gheorghiu Dej si Ceausescu.



Sa fie oare eleganta batranelului din imagine, nimic altceva decat o ingemanare trista intre un interbelic stralucitor, dar prafuit acum si un "marketing" aproape diabolic, de sorginte comunista? Pe tine te intreb, draga cititorule.



2 comentarii:

  1. Presupun ca domnul din imagine a invatat sa se imbrace, intr-o epoca in care acest lucru facea parte in mod firesc din educatia « de acasa » a oricarui tanar. Modelele erau de regula tatal, bunicul, eventual cate un unchi. Bineinteles, nu orice barbat isi punea neaparat problema unui stil, dar in orice caz stia (spre deosebire de zilele noastre) cum sa se imbrace pentru diferite ocazii, ce sa aleaga, ce sa evite : cum sa fie corect si adecvat invesmantat. Din acest punct de vedere, media era mult mai sus decat astazi, cand lucruri fundamentale precum multe din cele ce se pot gasi pe acest site starnesc o curiozitate demna de o descoperire arheologica.
    Tot ce poarta domnul din imagine este, in fond, corect ales : bereta de in alb (pe care Ceausescu nu a inventat-o, ci a uzurpat-o !), camasa (nota bene, cu maneca lunga, cata vreme este purtata sub o haina) deschisa la culoare si la primul nasture, haina in carouri (deci pentru timpul liber) in culori de vara (alb, gri deschis) alcatuiesc o tinuta cat se poate de adecvata pentru o calatorie cu trenul. Totusi, intre stiinta si executie exista o distanta presarata cu diverse obstacole (avere, disponibilitatea hainelor de buna calitate ori a artizanilor capabili sa le execute, educatie) care altereaza rezultatul concret in raport cu intentia. Poate ca bereta ar fi putut avea un croi ceva mai amplu (si ar fi fost mai sic), camasa ar fi putut sa fie bleu deschis, haina ar fi putut sa fie croita pe masura purtatorului. Dar toate acestea se pot pune in buna masura pe seama posibilitatilor limitate ale unei persoane de varsta celei din imagine care traieste dintr-o pensie romaneasca – si poate pentru asta efortul este cu atat mai laudabil. Totusi, poate ca gulerul camasii ar fi stat mai bine pe sub gulerul hainei decat rasfrant peste el, dar anii ’70 au marcat gusturile vestimentare poate mai mult decat Ceausescu. Dealtfel si in cazul acestuia din urma, din descrierile menajerei, directia era buna (haine croite pe masura, faptul ca si le alegea singur – spre deosebire de multi presedinti contemporani, grija de a schimba hainele in fiecare zi, grija de a le pune pe umeras), dar executia lasa de dorit prin prea multa scrobeala si potriveala (cum sa ai cate o cravata dedicata pentru fiecare costum din garderoba ?!), din pricina gustului nesigur si educatiei lacunare.
    In orice caz, intre mai tanarul domn din dreapta si mai varstnicul domn din stanga, ambii lasati liberi dimineata in West End London cu cate 5000 de lire in buzunar, nu stiu zau care se intoarce seara mai bine imbracat…

    RăspundețiȘtergere
  2. ceusescu traieste !
    nu este o gluma
    pe site-ul de mai jos dovada

    http://bancuri-prea-tari.blogspot.com/2010/08/nicolae-ceausescu-traieste-nu-este-o.html

    RăspundețiȘtergere