miercuri, 7 iulie 2010

Ce faci cu transpiratia excesiva?

Nu vrei sa fii domnul din imagine.



Dar te lupti cu problema in fiecare zi si cauti solutii alternative de la ghicitoare si pana la doctori specializati. Fara rezolvare pana acum.

Ideea e sa pornesti de la a incerca sa inlaturi, pe cat e posibil, petele ce se formeza la nivelul subratului.



Totul porneste, evident de la a face dus cat mai des. Mai ales pe perioada verii. O piele curatata nu lasa niciodata loc de comentarii.

Nu ezita sa inlaturi pilozitatea de la nivelul axilei cu ajutorul unei lame de ras sau, pentru cei curajosi, prin metode traditionale de epilare.



Folosirea antiperspirantului reduce simtitor nivelul de secretie al glandelor sudoripare din zona. Doar daca se aplica peste pielea curata. Altfel, nu.

Recomand, din gama larga de produse de gen, pe cele incolore - gelurile antiperspirante. Antiperspirantele de cosnsistenta solida tind sa ramana impregnate in materialul camasilor si tricourilor.



Daca cele trei specificatii de mai sus nu ajuta, recomand purtarea pe dedesubt a unui tricou cu anchior, din bumbac, ce va avea ca rol principal absorbtia transpiratiei abundente.



E de recomandat ca tricoul respectiv sa aiba "V"-ul cat mai pronuntat pentru a putea descheia cel putin un nasture al camasei.

Daca se doreste purtarea camasii cu mai mult de un nasture deschis, poti urma schema din imagine - decupeaza singur tricoul pe linia punctata, in zona anterioara si in cea posterioara.



Ai nevoie doar de un foarfec de croitorie. Nu vei mai intampina ulterior probleme in a descheia mai multi nasturi la camasa, cu riscul de a se zari tricoul purtat pe dedesubt.



Nu trebuie sa traiesti in umbra. nu esti singurul ce transpira abundent.



Esti doar in rand cu alti si alti barbati. Chiar si cu cei mai vedete dintre noi.



Foloseste solutiile enumerate si transmite-mi rezultatele. Previziunile mele spun ca vor fi numerosi adepti ai acestei solutii.



7 comentarii:

  1. Traim intr-o tara in care aceasta problema se pune cu deosebita... acuitate :)
    Transpiratia este, in principiu, destul de sanatoasa... daca nu este rusinoasa, adica daca nu miroase neplacut. Antiperspirantele care inhiba secretia glandelor sudoripare sau blocheaza porii si respiratia pielii sunt nesanatoase; in timp, duc la agravarea problemelor. Sunt preferabile cele care impiedica dezvoltarea mirosului neplacut (care nu este propriu transpiratiei, ci este pricinuit de bacterii), fara a inhiba cu totul secretia. Afara doar daca problema este serioasa (si intr-adevar de competenta medicului), o perspiratie moderata se zvanta repede si nu pricinuieste neajunsuri majore. Eu ma impac bine cu deodorantele cristal solid (alaun de amoniu) sau lichide, pe baza aceleiasi substante. Nu au parfum, dureaza foarte mult si se pot folosi impreuna cu pudra de talc (sau alte pudre similare, de cand talcul se pare ca ar fi cancerigen) - aceasta avand rolul de a absorbi transpiratia. Purtati numai in sau bumbac si evitati materialele sintetice, care agraveaza problema.
    Cine se teme sa duca lama la axila (sau cine are pielea foarte sensibila) poate sa tunda parul cu o masina electrica reglabila. Rezultatul este la fel de bun iar iritatia imposibila.
    In fine, sa nu uitam ca transpiram ce mancam: de aceea ustoriul, ceapa, alcoolul sunt de evitat mai ales vara, cu atat mai mult de catre cei care transpira abundent.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunosc un individ care nu se hidrata vara ca sa nu transpire. Intr-o zi a cazut ca prosopu ud in mijlocul stazii si l-au luat altfel de transpiratii ....reci. Avantaj : ambulanta avea AC si perfuzii.
    Lasand gluma, credeam ca vei promova solutia pentru cei care chiar au o problema cu transpiratia excesiva - nu cei ce transpira normal.
    Dezavantajul parului axilar este doar de natura estetica. Daca omul e facut sa il aiba acolo, inseamna ca e bun la ceva, nu?
    De fapt are rol de protectie a pieli din acea zona ce este f sensibila si predispusa la frecare. Cu igiena buna si antiperspirant rezolvam problema.
    Ce facem cu cei ce transpira excesiv? Botox e raspunsul. Prin efectul sau, Botox sau Dysport reduc secretia de transpiratie actionand direct asupra glandelor sudoripare.Se foloseste si pentru palme.(Draga Cezar...daca o sa ai timp, te rog sa dezvolti putin problema celor ce transpira excesiv in zona palmelor - probleme serioase atat pt el ca individ cat si pt partenerii lui de afaceri, fara sa intrii prea mult in detalii medicale. Solutii concrete.) Trist e ca acest individ are o problema pe tot corpul, el transpirand excesiv peste tot, nu doar axilar. Insa, cel putin o zona e rezolvata pe perioada anotimpului calduros. Next !

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelente sugestii. Voi da curs, in curand, solicitarii prietenului Gotti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai există o soluție pe același principiu ca al tricoului purtat pe sub camașă: niște pad-uri (similare absorbantelor pentru femei) cu bandă auto-adezivă care se lipesc pe interiorul cămășii exact în dreptul axilei. Confortul și eficiența sunt superioare metodei cu tricoul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mihai, poti sugera si o adresa unde se gasesc astfel de pad-uri?

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu le-am cumparat noi-noute dintr-un magazin second hand din Cluj, a fost o ocazie. Am cautat pe Google si am gasit cateva magazine online din strainatate:

    http://www.kleinertsshields.com/
    http://www.perspirationshields.com/disposable-perspirationshields.html
    http://www.armpitperspiration.com/disposable-armpitshields.html
    http://www.sweatguard.co.uk/Armpit_Sweat/armpit_sweat_pads_ten

    La noi poate in zona accesoriilor de la Scholl, in alta parte nu-mi imaginez unde s-ar putea gasi.

    RăspundețiȘtergere